Ma gandeam unde-mi sunt pozele din vremea pe cand lucram in cafenea....si nu stiu unde-mi sunt pentru ca am dat laptop-ul la reformatat si n-am mai gasit pozele pe el. Daca veti da peste aceste randuri...atasati cateva fotografii, dragii mei. Chiar n-am sa ma supar!
Dana era de multa vreme la cafenea si stia totul ca-n palma. Alaturi de Adi si Adela au format trio-ul alaturi de care am invatat tot ce am putut eu sa invat ( si sa fur:) ) de la ei. Dana a ramas, dar la scurt timp Adi si Adela au plecat...
Dupa Adela si Adi au urmat Dani, Dina, Dumi, Raluca, Sorana si Cristi(nu e musai oridnea corecta, dar cam asa va regasesc prin sacul cu amintiri:) ). A mai fost un coleg pe nume Dani care a lucrat pe timpul unei veri...si a plecat. Dani (cel de-al doilea Dani!) nu a stat nici el mult. Un tip cu personalitate caruia nu-i prea placea sa i se spuna una alta, dar alaturi de care am petrecut momente faine printe cocteil-uri si fresh-uri de postocale cu morcov...si spalatul vaselor la sfarsit de program:)Nu mai stiu mare lucru despre el, dar il vad atingand varful crestelor, il vad privind rasaritul de deasupra norilor...Poate ma insel, dar din putinele poze pe care le-am vazut cu el la avatar asta imi ramane de spus despre el. Cred ca e un calator continuu...sper sa-si gaseasca si locul din care sa nu mai vrea sa plece:) Te salut, om bun! Poate-mi scrii ce vazduhuri ai mai atins in drumul tau.
Nu mai stiu ordinea exacta, dar dupa Dani a venit Dina draga. Mereu i-am zis asa si inca ii mai spun pentru ca sufletul asta de om nu poate fi decat drag! Dina e atat de calma si de blanda la vorba si la port ca nu ai de ce sa te superi vreodata pe ea. E harnica rau. Cand se apuca sa frece cu cif masa de bar, unde pregateam noi toate celea pentru clienti, era bine sa stai deoparte sa-si duca munca la bun sfarsit. Totul era bine organizat si calculat si nu avea rost sa intervii pentru ca mai rau incurcai. Uite-asa e Dina cand se apuca de ceva. Constiincioasa, a invatat repede tot ce trebuia sa faci prin cafenea. In plus, ne amuzam copios dupa bar, cand vreo ceasca de ceai ajungea brusc si dintr-o data in bratele clientului...Nu o data mi s-a intamplat si mie sa rosesc din cauza neindemanarii mele...dar oamenii ce ajung sa bea un ceai in cafeneaua Quo Vadis is oameni faini si ne-au iertat pe amandoua:)
Cu Dina (alaturi de ceilalti colegi) am impodobit cafeneaua pentru Sfintele Sarbatori de Craciun. Ea se ocupa la un moment dat si de ornamentele florale de pe mese. Ce sa mai spun? Un suflet sensibil si puternic in acelasi timp pentru ca Dina e o luptatoare si imi doresc sa-i fie drumul lin prin viata. Trebuie sa va spun ca Dina are un gust aparte pentru vestimentatiile pe care le purta la acea vreme. Acum cred ca e experta in a combina hainutele din dulap, nu-i asa, Dina? Mereu o admiram pentru ca reusea sa fie in rand cu lumea, dar o scanteie mereu licarea pe langa ea. Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a adus-o in cale, ca ceea ce sunt acum e si o bucatica din ceea ce am trait la cafenea alaturi de ea.
Urmeaza sa va spun cate ceva si despre Raluca si Dumi, insa ai mei au nevoie de mine acum si, in plus, vreau sa termin Cremsnit-ul ce l-am inceput acum ceva timp in urma...maine is Mosii de iarna si vreau sa dau ceva bun copiilor din sat.
Zambesc povestindu-va toate astea...
